Nu vom putea epuiza în câteva rânduri sau pagini un destin și un portret de o complexitate remarcabilă cum este cel al Reginei Maria a României. Personalitatea și rolul ei au marcat istoria națională și europeană, nu doar la nivel politic, ci și la nivel social și cultural. Supranumită de contemporani „Mama răniților”, „Regina soldat”, „Regina Marii Uniri” sau „Ambasador irezistibil”, Regina Maria a fost una dintre figurile fondatoare ale României moderne. S-a afirmat ca personalitate diplomatică, a activat ca persoană caritabilă pe front și a luptat pentru unirea și recunoașterea internațională a Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei la România. A fost prima femeie din lume care a devenit membru al Academiei de Arte Frumoase a Franței și primul oaspete oficial la Casa Albă al președintelui Calvin Coolidge. 

A contribuit în mod pozitiv la dezvoltarea și consolidarea relațiilor României cu Occidentul. Întâlnirile pe care le-a avut cu șefii de stat și de guverne de la Paris, Londra, Bruxelles, Madrid, Washington au rămas în istorie, iar astăzi se vorbeşte despre ele ca momente legendare ale diplomaţiei româneşti. Maria este păstrată și azi în memoria tuturor ca fiind Regina care ne-a unit și ne-a dat cea mai frumoasă față a diplomației românești.

După cum o dovedește lucrarea sa autobiografică, intitulată sugestiv „Povestea vieții mele”, Regina Maria a fost cetățeanul britanic care a avut cea mai mare influență asupra istoriei României. A fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a principelui de coroană devenit ulterior Regele Ferdinand I al României. S-a născut pe 29 octombrie 1875 în Eastwell Park, comitatul Kent din Marea Britanie. A purtat numele de Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha și a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Tatăl său a fost Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh (1844–1900), care refuzase, în 1863, tronul Greciei, iar mama sa, Maria Alexandrovna Romanova a fost mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Copilăria și adolescența și-a petrecut-o în Anglia, la reședința familiei din comitatul Kent, primind o educație aleasă la curtea țarului, şi chiar și în Malta, unde a petrecut clipe frumoase împreună cu principele George, viitorul Rege George al V-lea al Marii Britanii şi Irlandei. 

Forțată de oficializarea unei relații din înalta aristocrație, Maria se căsătorește, la doar 17 ani, cu principele Ferdinand, moștenitorul tronului României, pe data de 10 ianuarie 1893. Având o vârstă foarte fragedă, Maria nu avea clar în minte ce presupune funcția regală pe care care trebuia să o onoreze. Astfel că, la început, primul șoc pentru Maria s-a dovedit a fi chiar căsnicia.

„Nu-mi plăcea. Aveam nevoie de tandrețe, dar am dat peste altceva – mă simțeam rușinată, umilită, nimic din educația mea nu-mi sugerase revelația aceasta, eram încă foarte tânără, nu aveam curiozități, mediul în care trăisem fusese extrem de cuviincios, deși în niciun caz puritan, dar niciodată nu se discutaseră lucruri fără perdea în prezența mea – așa că toate impresiile mele au fost destrămate și la început am rămas fără nimic de care să mă agăț. Poate că tânărul prinț căruia îi fusesem dată de soție nu era un învățător prea priceput, dar adevărul rămâne că am o versiune aproape fanatică față de toate realitățile cărnii, de care nu am scăpat mulți ani … Da, era un moment amar, în care concepția mea falsă asupra lucrurilor s-a făcut țăndări, lăsând loc realității pe care la început am refuzat s-o accept – cred că li se întâmplă multor fete, dar pentru ele urmează plăcerea dacă nu chiar fericirea – însă mie îmi era sortit să învăț toate lecțiile grele dintr-o dată”.

Maria, Regina României, Jurnal de război (1916-1917), traducere din engleză de Anca Barbulescu, ediție îngrijită și prefață de Lucian Boia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2014, p. 60.

Fire dinamică, voluntară și cochetă, Maria se mută în ţara ei de adopţie și din iubirea cu Ferdinand dă naștere la 6 copii: principele Carol – viitorul rege Carol al II-lea (1893), principesele Elisabeta (1894) şi Mărioara (1900), principele Nicolae (1903), principesa Ileana (1909) şi principele Mircea (1913) – care a murit la doar trei ani din cauza febrei tifoide. Devine regină a României în anul 1914, odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, după moartea regelui Carol I.

S-a remarcat prin energia și curajul de care a dat dovadă în timpul celui de-al doilea război balcanic (1913), când organizat o tabără pentru ajutorarea soldaților români aflați în război care erau afectați de epidemia de holeră. A fost un sfătuitor de bază al regelui Ferdinand care o consulta în treburile legate de stat. După intrarea în Primul Război Mondial, Reginei Maria îi revine sarcina de a organiza spitalele militare de campanie pentru tratarea soldaților răniți de pe front și a bolnavilor de tifos. A înființat un serviciu de ambulanță și a coordonat colaborarea cu Crucea Roșie. Purtând uniformă albă de soră medicală, Regina s-a implicat activ în ajutorarea soldaților români și a copiilor orfani. Avea să fie numită în popor „Regina Soldat” și „Mama Răniților”. 

„Toată viața am fost puternic înzestrată cu darul milei, ceea ce a fost la temelia tuturor faptelor mele, ceea ce lămurește amestecul de putere și slăbiciune, ce se războiesc în mine ca două ființe vii. Ascunsă, dar stăruitoare, mila alcătuiește cea mai adâncă rădăcină a eului meu”

Maria, Regina României, Povestea vieții mele, vol. 1, Editura RAO, București, 2011.

Regina a fost și un excelent diplomat prin vizitele externe pe care le-a făcut în străinătate în interesul României. La sfârşitul Primului Război Mondial a mers la Conferinţa de Pace de la Paris (1919) pentru a avea întrevederi cu preşedintele Franţei, Raymond Poincaré, primul-ministru Georges Clemenceau și alți lideri europeni în vederea recunoașterii internaționale a frontierelor statului român întregit în 1918.

În perioada postbelică a efectuat un adevărat turneu diplomatic pentru dezvoltarea relațiilor României cu Franța, Anglia, Italia, Spania, Belgia, SUA, dovedind reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României. Călătoriile sale au suscitat interesul personalităţilor politice, culturale şi al publicului larg și au fost amplu relatate de ziariștii din România, Franța, Italia, Marea Britanie și America. Efortul diplomatic pe care l-a depus pentru România i-a adus un imens prestigiu de ambasador „irezistibil” al cauzei românești. Talentul reginei Maria în politica externă este un bun exemplu chiar și după un secol despre cum trebuie construite și dezvoltate relațiile diplomatice și politice cu aliații noștri occidentali.

După venirea la putere a lui Carol al II-lea în 1930, rolul Reginei Maria a ajuns să fie marginalizat în viața publică. A fost îndepărtată de la implicarea în problemele politice ale țării și obligată să se autoexileze la reședințele de la Balcic și Bran. Suferindă încă din 1936, starea de sănătate a Reginei Maria s-a agravat tot mai mult, iar în anul 1938 a fost internată în mai multe sanatorii din Italia şi Germania, existând bănuiala că ar avea cancer la esofag şi ciroză. Tratamentul s-a dovedit a fi inutil, iar la câteva zile după sosirea în țară se stinge din viață, la Sinaia, la 18 iulie 1938.

Simţind că i se apropie sfârşitul, a adresat o scrisoare ţării şi poporului român: „Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic pentru ultima dată mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întreagă, a cărei soartă am împărtăşit-o atâţia ani, al cărei vis strămoşesc l-am visat şi eu, şi mi-a fost îngăduit să-l văd împlinit. Fii veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre alte naţiuni, fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit…  Şi acum vă zic rămas-bun pe veci, de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn, dar mai presus de toate aminteşte-ţi poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare”.

Regina Maria a României