La câteva luni după Marea Unire de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, România s-a confruntat cu dificultăți în instalarea administrației românești în provinciile istorice locuite de români. În primăvara anului 1919 regele Ferdinand și regina Maria au făcut o vizită în Transilvania și s-au oprit în localitățile și orașele: Oradea, Carei, Bekes Csaba, Baia Mare, Jibou, Dej, Bistrița, Gherla, Cluj, Turda, Câmpeni, Abrud, Țebea, Alba Iulia, Blaj, Copșa, Sibiu, Săliște, Făgăraș și Brașov. Familia Regală a pornit din Bucureşti cu trenul regal pe 22 mai 1919.

Suveranii României îşi încep călătoria în Ardeal într-un moment în care teritoriul era încă disputat de revendicările revizioniste ale maghiarilor. Respectarea Proclamației de Unire de la Alba Iulia era în pericol. Trupele maghiare ale regimului bolșevic, instalat de Bela Kun la Budapesta, terorizau populația și ocupau localitățile românești din Transilvania. Replica României a venit din partea Armatei Române care a alungat la scurt timp și ultimele rămășițe ale forțelor bolșevice maghiare.

Prezența Familiei Regale era un semnal puternic de suveranitate că România nu va renunța la niciun centimetru de teritoriu din Transilvania. Regele Ferdinand și regina Maria au ajuns la Oradea pe 23 mai 1919. Orașul era în sărbătoare. Străzile centrale și actuala Piață a Unirii erau decorate cu steaguri și flori. Alături de soldați au defilat sute de țărani îmbrăcați în straie populare și purtând drapele tricolor. Regina Maria a descris pe larg în jurnalul ei întreaga călătorie din Ardeal.

ORADEA

„Am ajuns la Oradea Mare, un oraş mare şi frumos, unde, cu puţin timp în urmă, bolşevicii unguri erau la putere, comiţând orori monstruoase, și pe care trupele noastre l-au eliberat şi ocupat. Am avut o primire extraordinară. Bucurie frenetică a populaţiei care a venit din toate satele din jur ca să ne salute. Costume minunate, ovaţii extraordinare, slujbe religioase în toate bisericile, inspectarea trupelor, defilarea trupelor, apoi întreaga populaţie care a venit, în grupuri separate, cu preoţi în frunte, fiecare reprezentându-şi propriul sat. O privelişte minunată şi impresionantă, toţi conştienţi de eliberarea lor, aclamându-ne ca pe eliberatorii lor, într-adevăr, un moment măreţ şi mulţi ochi plini de lacrimi. Eu purtam un costum național românesc. Regimentul meu era și el acolo, el s-a comportat minunat.

[…] Ne-am dus la palatul episcopal și acolo am primit, mai întâi, văduvele și orfanii unor români care au fost uciși de unguri și, apoi, nenumărate delegații din partea diferitelor grupări din oraaș: româmi ortodocși, uniți, catolici, protestanți, evrei, preoți, autoritățile orașului, ale școlilor, delegați ai comercianților, ai universității, ai țăranilor, ai femeilor din oraș, iar, în cele din urmă chiar și o societate corală […] Am trecut frontiera care acum nu mai este o frontieră, am intrat în noile noastre teritorii. Am fost aclamați cu bucurie de o populație frenetică, dar inima îmi este grea și tot minunatul lor entuziasm nu o poate face să bată de fericire. Și astfel, Regina Maria care a devenit un fel de idol sau sfânt pentru țara sa a intrat în posesia Visului Visurilor care a devenit realitate”.

Maria, Regina României, Însemnări zilnice (decembrie 1918-decembrie 1919), vol. 1, Editura Albatros, București, 2005, pp. 185-187.

CAREII MARI

„Dimineaţa a trecut foarte liniştită în tren, cu opriri ocazionale în staţiile mai mici. Pretutindeni întâmpinări entuziaste, zgomotoase, cu flori, discursuri, un popor îndelung oprimat şi dintr-o dată eliberat în mod glorios  […]

Sosirea la Careii Mari la 3, o primire extraordinară. Peste tot țărani, țărani, costume de toate felurile, atât de devotați, atât de entuziaști. Ceremonii militare obișnuite într-o piață largă, apoi defilarea în ordine perfectă. După aceea, defilarea întregii populații, mii şi mii, o minunată şi impresionantă priveliște și frecvent costume extrem de interesante și pitorești.

Aici unele fete tinere (mirese) și-au elaborat o construcție pe cap, un fel de cunună de flori din lână împletită cu panglici şi mărgele, iar părul lor era împletit într-un fel de coadă ca o rețea, lăsată pe spate, care, probabil, necesită ore întregi de făcut. Era foarte cald şi praf pentru prima dată, dar foarte mult entuziasm. După aceea, mare primire obişnuită a autorităților și preoților la «préfecture». Chiar şi ungurii au venit să mulţumească regelui pentru că au fost salvaţi de bolșevici de către armata română. Ciudat, într-adevăr, să fii eliberator chiar al inamicului. Curioase timpuri trăim!”

Maria, Regina României, Însemnări zilnice (decembrie 1918-decembrie 1919), vol. 1, Editura Albatros, București, 2005, pp. 188-189.

CLUJ

„La 10,30 am sosit la Cluj, cel mai mare dintre orașele pe care le-am vizitat. Din păcate, orașele sunt foarte ungurești, în timp ce populația rurală este aproape în totalitate românească. Obișnuitele extraordinare primiri la gară și pe tot traseul în oraș până la o mare piață unde se află o frumoasă statuie ecvestră a lui Matei Corvin ce privește manifestația zgomotoasă a unui popor eliberat, pe care ungurii săi l-au oprimat timp de secole.

Orașele mă întristează, este ceva ostil în ele, iar casele lor  mari, majoritatea în stil german nu sunt deloc românești, în nici un fel, în spatele zidurilor simți inimi întristate și gânduri ostile.

Defilarea populației a fost mai mare ca oriunde, mii și mii au venit din toate satele învecinate. Care mari trase de câte 10 boi zdraveni, încărcate cu grupuri vesele de nuntași au defilat și ele. Regimentul meu a reapărut acolo. Am fost foarte suprinsă și încântată. A făcut cea mai bună impresie”.

Maria, Regina României, Însemnări zilnice (decembrie 1918-decembrie 1919), vol. 1, Editura Albatros, București, 2005, p. 191

ALBA IULIA

„Am plecat devreme de la Abrud în jos pe unul dintre cele mai frumoase drumuri pe care am fost vreodată, printr-o trecătoare în munţi, prin cea mai minunată pădure de fagi şi de brazi întunecoşi. Din păcate, nu era soare deloc, dar chiar şi fără soare era aproape fantastic de frumos. În multe sate, calde primiri loiale, iar, în final, am ajuns la Alba Iulia, micul orăşel al cărui nume are un ecou special în sufletul fiecărui român.

Este greu de descris primirea ce ni s-a făcut; aici oamenii au fost absolut nebuni de entuziasm. După o „défilé” militară am intrat în vechea cetate prin aceeași poartă prin care cu multe secole în urmă intrase călare Mihai Viteazul. Am fost frenetic aclamați. Ileana sosise de la București și era cu noi. Este un vechi și pitoresc loc îndrăgit, cu un oraș întreg în interiorul cetății. Am primit toate autoritățile, s-au ținut teribil de multe discursuri, apoi nesfârșita, încântătoarea defilare a țăranilor, întreaga populație grupată pe sate, mii și mii, într-un șir fără capăt”

Maria, Regina României, Însemnări zilnice (decembrie 1918-decembrie 1919), vol. 1, Editura Albatros, București, 2005, p. 197

SIBIU

„Apoi am sosit la Sibiu, care este un vechi oraș săsesc-românesc și este socotit cel mai important centru al Transilvaniei. Aici ni s-a făcut o primire excepțională și a fost cea mai mare defilare de peste tot. Mii și mii de țărani au defilat în grupuri pe satele de proveniență. A fost cu adevărat o remarcabilă procesiune, care te făcea să te simți în Evulul Mediu, atât de fantastice și de pitorești erau diferitele costume. […]

Pentru Nando [Ferdinand – n.a.] și pentru mine, totul a fost minunat, din cauza loialității și entuziasmului tuturor acestor oameni, cu totul minunat, și noi am fost tratați aproape ca niște sfinți în fața cărora trebuie să îngenunchezi, pentru că noi reprezentam visul cel mai scump care se realizase, noi eram un fel de părinți glorificați care veniseră să strângă o enormă familie la sânul lor”.

Maria, Regina României, Însemnări zilnice (decembrie 1918-decembrie 1919), vol. 1, Editura Albatros, București, 2005, p. 198.