Conform studiului istoricului Daniel Boboc, „Ritualurile puterii: vizita regelui Ferdinand I în Bucovina și Basarabia în 1920”, rapoartele informative ale Direcției Generale de Poliție în Bucovina arătau o nemulțumire în rândul acestor minorități naționale. Tendința rutenilor era de a cere alipirea la Ucraina, evreii comercianți considerau România un stat sărac și înapoiat, susținând că scumpirea vieții se datorează apariției noului stat. Minoritatea germană era nemulțumită de administrația românească, iar printre poloni circula zvonul că la conferința de pace se va lua hotărârea ca nordul Bucovinei să fie alipit la Polonia.

Situația din Basarabia era și mai complicată. Minoritatea rusă propaga în spațiul public idei separatiste și revoluționare, semănând neîncredere în autoritatea și legitimitatea statului român. Numeroși evrei aderau la ideile comuniste și bolșevice, iar administrația românească era acuzată de corupție și incapacitate organizatorică. 

Până la adoptarea noii constituții din 1923, unirea administrativă a României se dovedise a fi cu mult mai problematică și dificilă decât s-a închipuit. În acest context de tensiuni sociale și frământări administrative are loc vizita Familiei Regale în Bucovina și Basarabia. Trebuia dat un semnal clar populației că România nu avea de gând să renunțe la procesul de unificare a provinciilor românești.

Traseul Reginei Maria și a Regelui Ferdinand a urmat itinerariul Ițcani, Suceava, Putna, Rădăuți, Cernăuți, Noua Suliță, Hotin, Bălți, Chișinău, Cetatea Albă, Șaba, Leipzig, Basarabeasca, Valul lui Traian, Bolgrad, Reni, Ismail. Încă de la început, populația românească a primit cu entuziasm Familia Regală. „La intrarea în sate ne întâmpinau țărani călare. Pretutindeni, primiri foarte frumoase și foarte pitorești, zonă minunată, foarte împădurită, meri și liliac încă în floare”, relata în jurnalul său Regina Maria. Localitățile vizitate de Familia Regală nu erau alese întâmplător. Ele aveau legături istorice și mai ales simbolice cu elementele românismului și în special cu figura emblematică a voievodului moldovean Ștefan cel Mare. În Bucovina, cuplul regal se hotărăște să viziteze elementele centrale de identitate națională românească: Cetatea de Scaun a Sucevei, mănăstirea Putna, lăcașurile de cult din Cernăuți, precum și așezămintele culturale ale minorităților naționale Casa Polonă, Casa Germană și Templul Evreiesc. 

În Basarabia, cuplul regal a ajuns pe data de 19 mai 1920. Prima oprire a fost la Bălți. Aici au fost primiți cu onoruri de primarul orașului D. Hâncu și președintele Zemstvei din Bălți V. Boutmy. Au vizitat spitalul de boli infecțioase și bisericile celorlalte confesiuni: armeană, poloneză. La Chișinău ajung în ziua de 20 mai 1920. Regina Maria purta o rochie albă și o pălărie stil cacoșnic și cu voal, iar decorațiile și le-a etalat simbolic pentru a celebra sosirea. Regina relata în jurnalul său primele impresii: „Străzile erau pline de mulțimi entuziaste, toate școlile erau aliniate. Ovații puternice și flori aruncate. Întregul oraș este proiectat în linii drepte, cu foarte mult spațiu peste tot […] Fără îndoială teritoriul este românesc, cu populație românească”.

În perioada petrecută în Chișinău, între 20 și 23 mai 1920, Regina Maria a dorit să cunoască cât mai mult din problemele Chișinăului. Orașul ducea lipsă de politici publice de integrare în sistemul românesc. Regina a început să viziteze orfelinatul de copii al orașului, spitalul evreiesc, căminul invalizilor de război, Ospătăria populară pentru hrănirea celor nevoiași, Liceul nr. 1 de Fete, Conservatorul, școala de țesătoare, sinagoga și bisericile de confesiune grecească, catolică, protestantă și armeană. 

Regina a urmărit cu mare atenție dificultățile și, pe alocuri eșecul, în administrarea Basarabia. Nu se sfiește să consemneze obstacolele inerente ale procesului de „national-building” în teritoriului de peste Prut. 

„Cred că asperitățile au început să dispară și că administrația noastră, cu toate că este puțin în dezordine și prost concepută, reprezintă oricum un contrast fericit cu ceea ce înseamnă acum Rusia și că locuitorii de aici simt asta. Totodată, îmi rog întotdeauna poporul să o ia ușor, să respecte sentimentele oamenilor, să folosească cât mai puțin posibil coerciția. Este foarte greu un suveran, într-o vizită, să înțeleagă toate dedesubturile. Totuși, oricât de glorioase sunt victoriile, ele întotdeauna te întristează puțin și nu poți decât să speri că oamenii se vor comporta cu tactul necesar. Mi-am făcut întotdeauna probleme în legătură cu modul în care se procedează în teritoriile recuperate. Victoriile sunt deseori brutale. De prea multe ori ele depășesc limitele, umilindu-i pe cei care au fost nevoiți să recunoască o nouă stăpânire. Aceasta este o politică proastă. Puțini sunt însă cei care au vederi mai largi. Fără îndoială că noi suntem mai buni decât bolșevicii, dar în orice caz nu suntem pe deplin ceea ce ar trebui să fim”.

Maria, Regina României, Însemnări zilnice, traducere de Valentina Costache, Sanda Racoviceanu, vol. II, Editura Albatros, București, 2003, p. 153.